Strigãtul
din sertar
O,da !!! Urlãm spre infinit,
Cu decibelii propagaţi prin pâlnie,
Strigãm fãr’ de
sfârşit
Şi totul parcã se desprinde,
Şi cade, cade in abis,
Dar doar visãm si totu-i trist,
Atunci cand orbul vede strigãtul.
Vorbeşti cu el despre culori
Şi vede tot ce scârtâie pe pânzã,
Rostogolindu-se-n neant,
Pe firul fraged nuanţat,
Al pânzei-ntunecate.
Mii de sinapse colorate-n rogvaiv
il inconjoarã,
E-nlãnţuit ca sepia intre alge,
E prizonierul cifrului cel sparge
Mii de bariere frânte si lampi se
luminarã.
Totul, cromatic, se spulberã-n
neant,
Alunecã pe scari de cearã
Şi se dizolvã prea discret
Pe cai necunoscute.
E simplu, sunt versuri incleiate
maiestos,
Dar demontate infantil,
De-un urlet de copil, l-a facere.
Iar totul capatã o noimã
Atunci cand strigatu-i descãtusat...
Cu rafturi rupte parcã din cleştar,
Lucesc mânerele de-aramã,
Atârnã greu si parcã adormit
Nisipul din clepsidrã,
Nimic nu e pierdut...
Atunci când licãrul apare
Şi-ti spune cã totu-i efemer,
Urlând cu nepãsare,
La praful incã ametit
De-atâta dans grotesc,
De-atâta corodare !!
O, da !!! Sertarul e frumos,
Iar strigãtul melodios !
Leszno, martie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu