poezie III

Arleta, fata cu bicicleta...

Când pedaleazã agale

Toate florile par murale,

Soarele zâmbeşte printre copaci

Iar, lanul e plin cu maci.

E zi, searã sau noapte,

Furnica schiţeazã doar şoapte,

Când pleacã la culcare,

E doar... jale mare.

Chapi e slujitorul ce-i ţine

O floare-ntre dinţi si susţine,

Ca tot ce Regina face

Lui tare îi place.

Uneori braţele ei devin aripi,

E forţa divinã ce vine cu lacrimi,

Şi foarte frumos presarã,

Dã viaţã, la codrul plin de verdeaţã.

Din colţuri intunecate vin

Paharele pline cu venin,

Dar uneori alchimistul,

Transformã in vin, despotismul.

Culori pastelate, mereu inflorite

Formeazã un leagãn in urbã,

Care-nverzeşte... inimi si ochi,

Rãtãciţi in prea multã umbrã.

E un tãrâm plin de candoare

Deşi uneori doare,

Când colţii spinoşi

Devin foarte tãioşi.

Dar soarele din nou rãsare,

Sufletul e prea mare,

Iar aura divinã

Nu poartã... nici-o vinã.

                                                                        Raul Boncut
                                                                                        Leszno, februarie 2015